Am cel mai frumos job din lume: fac oamenii sa planga (uneori!).

By Saturday, June 27, 2015 0 Permalink

Vineri am avut shooting. Azi, pe la 9.00, am postat pe Facebook poza asta.

Ma pregateam sa ies la cafea, cand am primit un mesaj pe Watsapp, de la mama fetitzei pe care o pozasem: “Draga mea, mi-au dat lacrimile! Plang! Nu pot sa zic mai mult…”. Mie mi s-au inmuiat picioarele. Si inima!:) M-am asezat pe scaun. Imi tremurau mainile. Oameni buni, as vrea ca fiecare om sa traiasca un moment ca asta. Sa aiba un job, sau un hobby (sau ce-o fi), sa se trezeasca sambata dimineata si inainte sa isi bea cafeau sa afle ca prin job-ul lui sau prin hobby-ul lui a facut un om fericit pana la lacrimi!

Mamica rezervase shootingul acum cateva sapatamani. Si – ghinion – cu o zi inainte de shooting, Roberta, micul fotomodel, fusese impinsa de un copil pe tobogan. Accidentul ne punea in pericol shootingul. Piele vatamata, rani urate… O intreb pe mamica: “E grav din punct de vedere al fotografiei?”. “Nu, doar putin, asa…”. “Ok, trimite-mi o poza, sa vad”. Putin?! Parca tocmai iesise din batalia de la Verdun (tabara perdanta!). Vai (la propriu!) de pielea noastra!! Descurajant!

Domnul Double Espresso imi zice:”Nu poti sa te duci! Va pierdeti timpul! Las-o sa ii treaca si faceti shootingul peste o luna!”. Glumesti? Roberta se pregatise. Isi facuse unghiile cu lac (manechiura&pedichiura). O rugase pe vecina sa ii intinda putin parul. Alesese rochitze, fundite, pantofiori de printesa, isi pusese deoparte caruciorul papusii, ursuletul primit de Paste. Deci:”Ma duc, draga!”. Daca as fi dezamagit-o, nu as mai fi dormit o luna. M-as fi simtit ca un Mos Craciun care nu apare in seara intalnirii.

A fost un shooting dificil. Un copil proaspat accidentat, nu e in apele lui. Dar…Doamne!…ce mult si-a dorit acest copil sa pozeze. Sa fie un mic mare fotomodel! Sa se simta printesa! Sa straluceasca!

Vineri, deci, am avut shooting. Sambata am postat pe Facebook poza asta. Iar mama ei stie ca Roberta, cand va vedea poza, va fi nespus de bucuroasa! Va uita de accident, de rani (“Mami, nu poti sa imi scoti ranile astea de pe mine, ca ma fac sa ma simt urata!”) si isi va aduce aminte de momentul acela in care, in apusul soarelui, mi-a aruncat privirea asta de adevarat fotomodel defiland pe catwalk!

Am facut o bucurie unei mame. Pentru ca am facut o bucurie unui copil.

“Trebuie sa ma intorc la lucru acum, ca mi s-a terminat pauza. Dar tot plang…”, imi scrie mamica dupa vreo 10 minute.

Mi-au dat si mie lacrimile.

De bucurie.

Bucuria ca o mama, intr-o dimineata de sambata, in care era la serviciu, plangea de fericire…

(www.carmenbergmann.com)

Ce ar fi dacă ați subscrie la acest blog? Promit să nu vă invadez viața cu mai mult de un text pe lună. Si nu uitati, daca v-a placut.. LIKE si SHARE. Multumesc!
    Share Button

    No Comments Yet.

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *



    Hit Counter provided by orange county divorce attorney