Cum am mâncat eu ¨mămăligă VIP¨ la Palat

Pe când vizitam eu palatul, doar ce-l aud pe ghidul de la Schönbrunn zicând că la ei au loc în mod regulat concerte: muzică bună, șampanie, decor cu candele în iarbă.

Nici nu vă închipuiți cum mi s-a aprins imaginația!

De atunci nu am mai visat la altceva decât să mă îmbrac în rochie de seară și să ajung la un concert la Schönbrunn.

Neapărat cu candele în iarbă!

Și uite, așa, vine ziua mea și primesc cadoul mult visat: e excursie la Schönbrunn, cu concert inclus – locuri VIP (vă rog eu din suflet să nu mă invidiați și să săriți cu ciudă peste textul ăsta, pentru că e, de fapt, un text despre o pățanie pe care o să o țin minte toată viața).

Bucuria e mare! Nerăbdarea, și mai și! După ce visasem atât la momentul ăsta, mi se părea că acum, când în sfârșit se apropie, sunt total nepregătită.

Parcă nicio rochie nu era la înălțime, nicio pereche de pantofi nu era pe măsura evenimentului, coafura – trebuie să mă gândesc la ceva care să arate trăznet.

Ce să mai vorbim, panica a fost aproape la fel de mare ca bucuria.

Mi-a mai venit inima la loc după ce am cumpărat o rochie și un șal.

Da, acum parcă începeam să am look potrivit pentru Schönbrunn și pentru concert.

A, să nu uit, cadoul conținea și o cină în Café Residenz, de la 18.15 (concertul începea la 20.30). Cum nu mai pridideam de nerăbdare, am plecat pe la 14.00 de la hotel, am mai vizitat o dată palatul (îmbrăcată în rochie de seară, da?) și am încercat să îmi omor timpul.

M-am plimbat prin grădinile superbe ale palatului, dar începuse să bată vântul, îmi făcea praf coafura, îmi flutura șalul, zbura rochia de pe mine…așa că pe la 17.30 am mers la Café Residenz să mă relaxez. Ori să mă adăpostesc, nici eu nu eram sigură care sunt motivele.

 

Îi spun chelnerului că eu am o cină, îi arăt invitația, și el îmi răspunde grăbit, în timp ce distribuia farfurii, că pentru cină să vin la 18.15, până atunci nu are timp de mine.

Oricum, acum nu sunt locuri, sau, a, da, e un loc la o masă, dacă vreau să stau și să consum ceva trebuie să plătesc suplimentar ce consum, asta e regula.

Da, sigur, plătesc, consum, fac orice pentru că deja mă dor picioarele.

Mă așez la o masă și dintr-o dată mă apucă jena că în Café Residenz sunt turiști, în blugi și sandale, iar eu, la ora 5.30 pm, îmi fac loc printre ei, în rochie de seară.

Mă rog în gând să își spună oamenii ăștia că sunt vreo flautistă din orchestra care urma să cânte, mai degrabă decât să mă ia drept o persoană ușor dusă cu capul.

Cer un pahar cu vin roșu, se face 18.15, turiștii sunt ¨evacuați¨, mesele se ocupă ca prin minune de către cei care urmau să ia cina înainte de concert și încep și eu să mă relaxez.

Se servește supa. Apoi văd că începe să se servească vită. Chelnerii veneau cu mese pe rotile, pe care aveau câte 20 de farfurii (tipul ăsta de servire îl mai văzusem cînd eram copil și am fost cu bunicul meu la Slănic Moldova, cu o reducere luată de el, pentru pensionari).

Problema este că eu și încă vreo 8-9 persoane suntem servite cu grătar de porc cu mămăligă.

Acum, știu că nu e frumos să te uiți în farfuria altuia, dar…la naiba!…așa ceva chiar nu se poate! Chem chelnerul și îmi cer scuze pentru ce urmează să îl întreb, dar trebuie să o fac, vreau să știu de ce eu nu am primit rasolul de vită.

Și el se uită într-un carnețel și zice: ¨Masa 20. Aveți cină VIP, da? Cina VIP e cu porc și ¨polenta¨. Ceilalți au cină normală˝.  HA?! Haaa?

Buuun, acum că mi-a explicat că mănânc mămăligă VIP, parcă înghit mai ușor. Eu crezusem că-i sunt antipatică și că s-a răzbunat!

Se termină cina și pornesc spre sala de concerte.

Între Café Residenz și Orangery, unde se ține concertul e o distanță de vreo 200 de metri. La un moment dat, pe la jumătatea drumului, nu știu cum se face că văd un grup de vreo 70 de chinezi în față.

Megeau determinați, în aceeași direcție.

Îmi zic că nu se poate să meargă la concert. Și asta pentru că  erau îmbrăcați cu tricouri, adidași (cei care nu erau încălțați cu sandale și șosete), unii aveau sacoșe cu cumpărături în mâini, majoritatea aveau rucsacuri.

Ei, bine, da! Au intrat în sala de concert.

Și ca să mă simt și mai ridicol în rochia mea de seară cumpărată special pentru acest eveniment, hostessa îmi spune că locurile VIP sunt în primele două rânduri.

Eram 10 persoane cu bilete VIP, care ocupam două rânduri. Asta ca să fim și mai delicioși, să fie și mai vizibilă discrepanța dintre noi, cei 10 (dintre care mie mi se părea că eu sunt cea mai penibilă!), și ceilalți.

Scena era total neamenajată (nicio floare, niciun decor), cei doi balerini mai aveau puțin și aterizau în brațele pianistului, atât de puțin loc aveau săracii, ținuta membrilor orchestei era departe de ținuta elegantă (frac și papion) pe care o văzusem pe afișul concertului – părea că au pus pe ei câte o haină neagră, prima care a fost la îndemână prin casă.

În pauză, o hostessă a venit și m-a anunțat că în biletul VIP este inclusă șampania, pe care pot să o savurez în grădină, unde sunt și candele în iarbă.

I-am mulțumit și i-am spus că mie șampania îmi face rău.

Și că am o fobie ciudată, care se manifestă când văd candele în iarbă.

Adevărul că mă uitam la oamenii ăia care veniseră cu ținute perfect potrivite pentru calitatea concertului care ni se oferea (tricouri, adidași, sandale) și îmi era jenă să trec pe lângă ei îmbrăcată în rochia mea total neadecvată.

———————————————–

Ce ar fi dacă ați subscrie la acest blog? Promit să nu vă invadez viața cu mai mult de un text pe lună. Si nu uitati, daca v-a placut.. LIKE si SHARE. Multumesc!
    Share Button

    No Comments Yet.

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *



    Hit Counter provided by orange county divorce attorney