Germania: patronii de aici sunt bogați sau săraci? :)

Cu ceva timp în urmă am mers pe la mai multe ferme din jurul Münchenului. Căutam să închiriez un spațiu într-o curte, pentru câteva zile pe săptămână, unde să pot ține ședințele foto outdoor, să fie flori, copaci, animăluțe și decor rustic (by the way, am găsit!).

 

Eram împreuna cu Sophia, nemțoaică, pe post de traducător. Și ajungem la un moment dat la o fermă. Eu o instruisem pe Sophia: nu discutăm decât cu proprietarii fermelor, cu cei care pot sa decidă, să ne spună clar dacă vor să închirieze. Dacă dăm peste un simplu angajat, care nu are putere de decizie pe ceea ce vrem noi, nu ne pierdem timpul: îi spunem în linii mari ce vrem și apoi cerem să ne spună cum îl putem contacta pe proprietar.

 

Ferma: mare, cu restaurant, terasă, manej cu vreo 5 cai, cu grajd cu vreo 10 vite, cu găini, capre, etc. Intrăm în restaurant. Ne întâmpină o doamnă aranjată, parfumată, în costum bavarez. Ne spune că ea e chelneriță și nu ne poate da astfel de relații, dar să mergem în curtea interioară, să o luăm la dreapta că pe acolo l-a văzut ea pe fiul cel mare al patronului acum vreo 30 de minute, iar el poate decide lucrurile astea.

 

Ajungem acolo și doar ce o văd pe Sophia vorbind cu un tânăr de vreo 27-30 de ani, cu cizme de gumă și halat de lucru, murdar din cap până în picioare, care spăla pe jos în grajdul vitelor. Oameni buni, era un miros acolo de uitasem și pentru ce am venit:) – vă dați seama, erau pe puțin 10 vite în grajd. Omul avea un furtun cu apă și muncea cu spor. Amabil, a discutat cu Sophia vreo 15 minute. După care doar ce o aud pe Sophia că îi mulțumește, îi zice “Tschüs!” și se întoarce către mine: “Gata! S-a rezolvat! Ne închiriază spațiu pentru studio!”.

 

Eu mă uit la ea contrariată și zic: “Bine, Sophia, noi am zis că îl căutăm pe fiul patronului. Nu că stăm 15 minute de vorbă cu băiatul de la grajduri. Că el nu poate să decidă nimic”.

 

Și ea se uită uimită spre mine și zice: “Păi el e fiul patronului!”.

 

Seara mă sună o cunoștință din România și îi povestesc întâmplarea.

 

Și ea mă întreabă: “Scuze, patronii ăștia din Germania, care spală ei inșiși pe jos,în grajdul vitelor… sunt bogați sau săraci?”

 

Hahaha! Răspundeți voi, cei care trăiți în Germania! 🙂

 

 

Ce ar fi dacă ați subscrie la acest blog? Promit să nu vă invadez viața cu mai mult de un text pe lună. Si nu uitati, daca v-a placut.. LIKE si SHARE. Multumesc!
    Share Button
    2 Comments
    • augustin
      December 28, 2015

      …Per a contrario: Câțiva ani urmă (e-adevărat, nu chiar ieri-alaltăier!) citeam într-o revistă de ”idei de afaceri”, românească evident, o pildă despre mentalitatea ”patronului” român: cică intră naratorul (jurnalist) într-un magazinaș de cartier, parcă un aprozar era, din București dacă mai rețin bine; cam gol înăuntru, doar un tip butona un telefon mobil; se uită omul prin galantare și cere: ”Vă rog, aș vrea un kil de …(oarece!)”. ”-Așteptați un pic, vine fata imediat, e p-afară…io-s patronu’…!”

      No comment! …Săracu’ patron neamț, ce viață grea pe el ! Cel de la București e boier! …Acuma, în spiritul unui adevăr deasupra bârfei și răutăcismelor, realitatea nu o fi la fel peste tot, dar oricum, nu iese fum fără un pic de foc!

      • Lady Cappuccino
        December 28, 2015

        Augustin, eu am intalnit mentalitatea asta, despre care vorbesc in text, pe vremea bunicilor mei, in Romania. Nu erau “patroni”, dar exact asa munceau si dumnealor. La 4 dimineata se aprindea lumina in casa. Erau oameni foarte gospodari cei din generatia lor. Dar era o alta filozofie de viata. Scopul vietii lor era sa prospere, sa aiba o casa, sa aiba animale, sa dea bani copiilor, sa ii tina la scoli. Nu i-am auzit pe bunicii mei ca din banii stransi vor sa mearga in vacanta in Teneriffe sau ca merita o saptamana la SPA :).

        Exact asa sunt si “patronii” nemti despre care vorbesc. Am intrebat pe fiica unui dintre acesti oameni daca parintii sai pleaca in vacante. A fost uimita. “NU! Cu cine sa lase vitele ferma?! Si…nici macar nu isi doresc asa ceva!”. Deci, concluzia mea este ca discutam despre o cu totul alta filozofie de viata. Eu nu zic ca e mai buna filozofia asta. Zic doar ca fiecare om are propriile sale valori, propria sa reprezentare a fericirii si a ceea ce inseamna sa fii un om implinit. Iar cea a fermierilor nemti rezulta din ceea ce am scris aici.

        A, si inca ceva: de cand am ajuns in Germania, pentru businessul meu, eu sunt “baiatul de la grajduri”:).

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *



    Hit Counter provided by orange county divorce attorney